PARLAMENTUL ROMÂNIEI: DISCUȚII PE TEMA REFERENDUMULUI INIȚIAT DE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI ÎN PRIVINȚA POLITICILOR ANTICORUPȚIE

0
1305

Birourile Permanente ale celor două camere ale Parlamentului s-au întrunit astăzi, la ora 12.00, pentru a discuta despre referendumul inițiat de președintele Klaus Iohannis și a decide când va fi programată ședința de plen pentru avizarea inițiativei prezidențiale.

Conform legii, avizul Parlamentului în acest caz este doar unul consultativ, dar cu toate acestea, liderul PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurări că acest aviz va fi favorabil. Intenția lui Iohannis da a contracara inițiativa coaliției PSD-ALDE, prin organizarea unui referendum, datează din luna ianuarie, dar la dezbaterile din comisiile juridice, parlamentarii social-democrați au obiectat că o consultare populară în acest scop nu ar fi oportună, întrucât pe de o parte toată lumea e de acord cu lupta împotriva corupției, pe de altă parte ar costa aproximativ 250 milioane de lei, conform senatorului PSD Șerban Nicolae, bani care nu ar fi prevăzuți în bugetul pe 2017.

O replică a venit din partea liberalilor, care au spus că modificarea pe ascuns a legislației penale a generat costuri enorme pentru țara noastră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 6 =