PARLAMENTUL ROMÂNIEI A ÎNCEPUT DEZBATEREA MOȚIUNII DE CENZURĂ ȘI A BUGETULUI PE 2017; O SENATOARE PSD DEMISIONEAZĂ

0
1342

Camera Deputaților și Senatul s-au întrunit în ședință comună, pe ordinea de zi a dezbaterilor aflându-se moțiunea de cenzură inițiată de PNL și USR, dar și bugetul de stat pe 2017. La ședință, și-au anunțat participarea 340 de parlamentari, iar propunerea USR ca sesiunea de dezbateri să înceapă cu declarații politice pe marginea protestelor de stradă a fost respinsă de președintele de ședință, social-democratul Gabriel Vlase, care a motivat că Regulamentul nu prevede acest lucru. La dezbateri ia parte și premierul Sorin Grindeanu, pentru a prezenta bugetul țării pe anul în curs.

Reamintim faptul că moțiunea de cenzură intitulată „Guvernul Grindeanu – Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România” a fost depusă acum 5 zile, în timp ce bugetul de stat pe 2017 a fost dezbătut duminică, în comisiile de buget-finanțe ale celor două Camere.

Tot astăzi, senatoarea PSD Sorina Pintea a informat Biroul Permanent al Senatului despre decizia sa de a-și depune mandatul, optând în continuare pentru exercitarea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare. În documentul remis Camerei superioare, senatoarea social-democrată precizează:

„Subsemnata Pintea Sorina, senator ales în circumscripția electorală 26 Maramureș, în legislatura 2016-2020, vă aduc la cunoștință faptul că demisionez din funcția de senator și optez pentru funcția pe care o dețin de manager al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, începând cu data de 3.02.2017, în conformitate cu art.17 alin. 1 din legea 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 13 = 14