NOUL GUVERN CONDUS DE PREMIERUL SORIN GRINDEANU ŞI-A INTRAT ÎN DREPTURI

0
1037

După audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului şi aprobarea prin vot a noii formule guvernamentale în plenul reunit al celor două Camere, miniştrii Cabinetului condus de Sorin Grindeanu au depus în această seară jurământul de credinţă faţă de ţară la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui României, Klaus Iohannis. După ceremonia care a început la ora 19.00, preşedintele Klaus Iohannis a luat cuvântul urându-le succes celor 26 de miniştri, atrăgându-le însă atenţia că au de îndeplinit nişte promisiuni complicate, formulate în campania electorală pe care preşedintele a considerat-o într-o oarecare măsură „un circ mediatic”. El a mai spus că, alături de alţi români, are o serie de aşteptări faţă de noul Cabinet: să întărească poziţia României în cadrul NATO, al Uniunii Europene, să asigure independenţa justiţiei, să gestioneze responsabil economia naţională şi finanţele publice. Vorbind despre creşterile de salarii, scăderea impozitelor şi eliminarea unor taxe promise de PSD înaintea alegerilor din decembrie 2016, Iohannis le-a recomandat miniştrilor să aibă totuşi grijă la încadrarea într-un deficit bugetar rezonabil, la sustenabilitatea economiei şi la securitatea naţională. Preşedintele României nu a ratat ocazia să-i recomande liderului PSD Liviu Dragnea, pe care l-a considerat ca fiind cităm „singurul care ştie din scoarţă în scoarţă programul de guvernare” să-i înveţe şi pe membrii Guvernului acest program.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

88 + = 92