DNA: UN PROCUROR CERE ARESTAREA PREVENTIVĂ A LUI SEBASTIAN GHIȚĂ. ÎCCJ REFUZĂ.

0
1102

Un procuror DNA a cerut astăzi magistraților de la ÎCCJ emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță, după ce acesta a încălcat obligațiile controlului judiciar și este posibil chiar să fii părăsit teritoriul țării. „Având în vedere elementele de noutate referitoare la faptul că Sebastian Ghiță nu a respectat obligațiile controlului judiciar, respectiv să fie prezent ori de câte ori i se cere de către organul judiciar, dar și suspiciunea rezonabilă că inculpatul a părăsit țara, vă rog să dispuneți înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestului preventiv. Sebastian Ghiță a dat dovadă de rea credință și a sfidat organele judiciare. Inculpatul a fost citat de organele judiciare pentru a se prezenta în dosarul cunoscut ca Ponta-Blair și nu s-a prezentat”, a spus procurorul.

Sebastian Ghiță a fost reprezentat în instanță de trei avocați, care au recunoscut că nu au reușit să ia legătura cu fostul deputat. Unul dintre apărători, Bogdan Micu, a spus că l-a sunat pe Ghiță, însă acesta nu i-ar fi răspuns și l-a rugat pe fratele acestuia să îi semneze împuternicirea pentru a-l reprezenta în instanță. Instanța a rămas în pronunțare pe cererea DNA.

UPDATE ora 13.45: Magistrații ÎCCJ au respins cererea DNA și au decis ca Ghiță să rămână sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 5 = 10