HORNBACH ÎNCHEIE RELAȚIILE CU SCHWEIGHOFER PENTRU LEMNUL DE CONSTRUCȚII ȘI CEL RINDELUIT

0
541

Conform unui comunicat postat astăzi pe site-ul companiei HORNBACH ”începând cu luna ianuarie, Hornbach încetează colaborarea cu Holzindustrie Schweighofer în ceea ce privește comercializarea lemnului de construcții și a celui rindeluit, o gamă largă de produse pentru care s-a ales deja un furnizor nou. Ținem ca furnizorii şi partenerii noştri de afaceri să respecte principiile unei silviculturi responsabile, explică Mugurel-Horia Rusu, director general Hornbach România. Compania se asigură că toate materialele lemnoase şi produsele din lemn provin din silvicultură sustenabilă. Colaborăm strâns cu furnizorii noştri pentru a dovedi provenienţa lemnului şi pentru a împiedica existenţa în sortimentul nostru a produselor din lemn din surse incerte sau ilegale. Din acest motiv am fost permanent în dialog strâns cu Schweighofer şi FSC (Forest Stewardship Council). Am urmărit atent procesul de recertificare a Schweighofer şi am decis să încetăm colaborarea cu această companie pe segmentul lemnului pentru construcții și a lemnului rindeluit, a mai afirmat Mugurel-Horia Rusu. Pionier în branşă, fără lemn din defrişări ilegale, Hornbach şi-a asumat voluntar, încă din 1996, responsabilitatea faţă de WWF şi Greenpeace de a nu importa lemn necertificat din regiuni tropicale. Compania se implică pentru a îndrepta atenţia clienţilor asupra lemnului certificat cu sigiliul de calitate al Forest Stewardship Council® (FSC®). Pentru HORNBACH, lemnul provenit din regiuni din afara Uniunii Europene trebuie să deţină obligatoriu la achiziţie certificarea FSC. Pentru lemnul care provine din Uniunea Europeană se aplică legislaţia europeană. Compania acceptă în acest caz şi alte dovezi cu privire la provenienţa necontestabilă şi legală a produselor din păduri administrate exclusiv în mod sustenabil.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ