GUVERNUL ROMÂNIEI: PREZENŢA LA VOT ÎN ROMÂNIA ŞI DIASPORA – LIVE PE INTERNET

0
1645

Guvernul României anunţă noi măsuri privind organizarea în condiţii de corectitudine şi transparenţă a alegerilor parlamentare de astăzi. Printr-un comunicat de presă, Executivul informează publicul că “în contextul alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, când vor fi desemnați reprezentanții în Parlament ai celor care locuiesc într-unul din cele 41 de județe ale României, în București sau în străinătate, GovITHub lansează platforma online Hartă Prezență Vot – Alegeri Parlamentare 2016, disponibilă la adresa http://radar.ithub.gov.ro/ și accesibilă în condiții optime în vizualizare tip desktop.

Destinat monitorizarii in timp real a prezentei la vot in cadrul alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, site-ul oferă date in timp real privind prezenta la vot atât din secţiile de vot de pe teritoriul României, cât şi cele din afara ţării.

Realizată în colaborare cu Biroul Electoral Central, platforma de vizualizare în timp real a datelor asociate alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie oferă acces liber 24/7 la informaţii actualizate o data la fiecare 5 minute pe perioada alegerilor, privind:

  • Prezenţa la vot pentru fiecare judeţ al României
  • Prezenţa la vot înregistrată în unităţile administrativ teritoriale
  • Prezenţa la secţiile de vot din întreaga ţară
  • Prezenţa la vot a românilor din diaspora, la nivel de ţară
  • Prezenţa la vot în secţiile din afara României
  • Gradul de ocupare înregistrat în rândul diasporei

Imediat după alegerile parlamentare, platforma va oferi informații despre prezența totala la vot din ziua alegerilor și poate contribui ulterior, la verificarea informațiilor de pe teren și transparentizarea procesului electoral.

Ulterior, aplicația va integra și alte seturi de date care pot fi obținute din surse oficiale de la alte instituții ale statului. Întrucât acest proiect depinde în principal de datele care pot fi agregate și prezentate vizual, GovITHub se concentreaza foarte mult pe colaborarea cu instituții ale statului care au date oficiale si actualizate de interes public.

Hartă Prezență Vot – Alegeri Parlamentare 2016 este accesibilă la adresa http://radar.ithub.gov.ro/, iar mai multe detalii despre contribuția GovITHub în acest proiect sunt descrise pe site-ul IThub.gov.ro”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

75 + = 77