FACILITĂȚI PENTRU MEDICII CARE VOR SĂ PROFESEZE LA RÂMNICU SĂRAT

0
443

Autoritățile locale din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău, sunt în căutare de soluții pentru a reuși atragerea de medici dispuși să lucreze la spitalul municipal din localitate. Pe parcursul acestui an, unitatea sanitară a organizat 3 concursuri pentru ocuparea unor posturi de medici de diverse specialități sau de farmaciști, însă nimeni nu s-a arătat interesat de ofertă. În prezent, deficitul cronic de specialiști existent la nivelul tuturor secțiilor din Spitalul Municipal Râmnicu Sărat tinde să se accentueze prin iminenta ieșire la pensie a câtorva doctori, cea mai acută criză fiind semnalată pe  Secția Radiologie și Imagistică care funcționează de mai mult timp cu un medic pensionar. Ca urmare, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Sărat a dezbătut diverse posibilități de atragere a medicilor, printre acestea numărându-se acordarea unei prime de instalare, decontarea chiriei și a cheltuielilor cu plata utilităților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here