CELE MAI BUNE LEACURI CONTRA TUSEI

0
1064

Tusea supărătoare, care însoţeşte răcelile şi gripa de sezon, poate fi tratată mai uşor dacă apelezi la remediile din natură.

Hreanul

Are un conţinut bogat de săruri minerale, magneziu, uleuri volatile, ceea ce face din hrean un bun remediu contra tusei. Ajută şi la ameliorarea celorlalte simtome ale gripei şi virozelor respiratorii, fiind un puternic antibiotic natural şi un expectorant bun.

Ceapa

Eficientă în tratarea tusei este şi banala ceapă. Pui la fiert câteva frunze de ceapă, în 200 ml de apă. Când dă în clocot, iei de pe foc şi laşi să se răcească. Leacul este recomandat de două ori pe zi, înainte de masă.

Ridichea neagră

Contra tusei există un leac foarte bun: ridiche neagră şi miere. Ridichea are proprietăţi antitusive, desfundă căile respiratorii şi este un bun imunostimulator, în timp ce mierea are proprietăţi antibacteriene. Ridichea neagră este bogată în vitaminele A, B şi C, foarte eficiente în lupta cu răcelile şi gripa. Ridichile negre conţin şi potasiu, calciu, iod şi magneziu, minerale de care organismul are nevoie când este slăbit. Scobeşti o ridiche neagră de mărime medie şi umpli golul cu câteva linguriţe de zahăr. Laşi o zi la macerat, timp în care se formează un sirop gros. Iei câte trei-patru linguriţe pe zi.

Usturoiul

Tusea mai poate fi vindecată şi cu ajutorul usturoiului. Acesta are proprietăţile unui antibiotic, conţinând alicină. Totodată, e şi un puternic antibacterian. Mănâncă 2-3 căţei de usturoi zilnic!

Cimbrişorul

Fiindcă are acţiune expectorantă, cimbrişorul este un leac excelent. Cel mai bun este ceaiul de cimbrişor, pe care îl obţii din două linguriţe de plantă mărunţită, la o cană cu apă.

Pătlagina

Un leac foarte bun contra acceselor de tuse îl reprezintă siropul de pătlagină. Se iau câte 2-3 linguriţe pe zi, cu jumătate de oră înainte de masă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 19 = 29