ROMÂNIA SUB COD GALBEN DE NINSORI

0
917

Administrația Națională de Meteorologie a emis în urmă cu puțin timp o avertizare cod galben de ninsori abundente, valabilă pentru 20 de județe din nordul și centrul țării, cele mai afectate urmând a fi zonele montane. Avertizarea va intra în vigoare pe 1 decembrie, începând cu orele 17.00, și este valabilă până în dimineața zilei următoare. Pe durata codului galben, specialiștii ANM estimează că, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali precum și în Munții Apuseni, se vor înregistra cantități de precipitații de peste 20-25 de litri pe metru pătrat și se va depune un strat consistent de zăpadă. Vântul se va intensifica în aceste zone, suflând cu viteze de 50-60 k/h la rafală în regiunile joase și cu peste 75 km/h în zonele montane, viscolind zăpada și reducând considerabil vizibilitatea. În Banat și Crișana, precipitațiile vor fi mixte favorizând pe alocuri formarea poleiului. Departe de a se ameliora, vremea continuă să se înrăutățească, astfel că din 2 decembrie, orele 8.00 și până pe 3 decembrie, ora 2.00, codul galben de ninsori și vânt puternic va fi extins pentru întreg teritoriul României. Cea mai afectată va fi zona înaltă a Carpaților Meridionali, unde vântul va sufla în rafale de peste 90-100 km/h viscolind și troienind zăpada și reducând vizibilitatea la sub 50 de metri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 5 =