APROAPE CALIFICAȚI

0
486
Cristian Sapunaru marcheaza golul doi al Astrei Giurgiu

Victorie uriaşă pentru Astra, 2-1 la Viena, iar acum giurgiuvenii sunt aproape de calificarea în primăvara europeană! Campioana României a câştigat pe terenul Austriei Viena şi a făcut un pas important pentru accederea în 16-imile Europa League.

Marcator în meciul tur, Cristi Săpunaru putea deschide scorul în minutul 41. Şi-a încercat norocul din lovitură liberă, dar nu a prins spaţiul porţii și prima repriză s-a încheiat fără goluri. Gazdele au forţat în ofensivă după pauză. Mijlocaşul Holzhauser a ales să paseze în minutul 57 şi Rotpuller nu a ratat. Imediat, gazdele au rămas în inferioritate, după eliminarea lui Grunwald, iar de aici încolo jocul a arătat cu totul altfel. Budescu putea profita şi să marcheze unul dintre cele mai frumoase goluri ale serii în Europa, dar bara s-a opus. Jucătorii lui Şumudică au dat lovitura prin nou-intratul Florea, care a finalizat o acţiune superbă. Alibec a fost la un pas de a aduce victoria, iar acelaşi Florea a scos un penalty, cu 3 minute înainte de final. Budescu a înscris de la punctul cu var şi Astra a câștigat, 2-1.

Cu 7 puncte, campioana Romaniei a urcat pe locul secund. În ultimul meci din grupă, Astra înfruntă liderul AS Roma, care a câştigat cu 4-1 în fața Viktoriei Plzen.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ