AUTORITĂȚILE TULCENE SE PREGĂTESC DE MAREA DESZĂPEZIRE

0
1138

Autor: Daniel Țigleanu

    Având în vedere haosul creat în unele județe din țară ca urmare a ninsorilor abundente, autoritățile din Tulcea au decis să se pregătească temeinic pentru a nu fi prinse în offside într-o astfel de situație. Prin urmare, prefectul judeţului, Alexandru Cristian Iordan, s-a deplasat în teritoriu pentru a verifica bazele de intervenţie în caz de deszăpezire. Mai exact, însoțit fiind de reprezentantul Guvernului, Gabriel Herea, prefectul a vizitat toate cele patru districte: Tulcea, Enisala, Topolog şi Izvoarele.

    La cele 4 destinații a constatat că toate cele 38 de utilaje disponibile pentru deszăpezire sunt funcţionale. Totuși pentru siguranță vor mai fi aduse o automacara de 20 to sau un trailer. Totodată, pe o lungime de 18 kilometri se vor monta parazăpezi. În ceea ce privește materialul antiderapant, totul este cum nu se poate mai bine. Adică acesta este din belșug, undeva la 2.800 tone, jumătate din cantitate aflându-se în depozitele din bazele Tulcea, Enisala, Topolog şi Izvoarele.

      Pentru activitatea de deszăpezire județul Tulcea a fost împărțit în două zone, EST şi VEST. Fiecare dintre aceste zone include două districte. Zona EST este formată din districtele Tulcea şi Enisala, iar cea de VEST, din districtele Topolotg şi Izvoarele. Consiliul Judeţean dispune de o reţea de drumuri în lungime de 630 de kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

69 + = 70