BUZĂUL LOVIT DE DOUĂ CODURI METEO DE VREME EXTREMĂ, ÎN ACELAȘI TIMP

0
6733

Autor: Newss.ro

     Prima avertizare cod galben este valabilă pentru ziua de  duminică în intervalul orar 09:00 – 20:00 când vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Transilvania, unde rafalele vor depăşi 60…70 km/h şi pe arii restrânse vor atinge 80…90 km/h. Va ninge moderat cantitativ în nordul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte, unde se va depune strat de zăpadă. A doua alertă meteo emisă de ANM este de cod portocaliu valabilă tot pentru duminică, 13 noiembrie între orele 11:00 – 18:00.

      Sub această atentionare se află partea de nord a Buzăului, Prahovei, zona de nord-vest a Vranceai și alte 12 județe din țară.  Vom avea parte de viscol puternic și ninsori în zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură cu precădere la altitudini de peste 1400 m și ninsori însemnate cantitativ şi viscolite în nordul Moldovei. Vântul va sufla cu peste 90…100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada. Vizibilitatea se va reduce sub 50 metri. ,,În judeţele Suceava, Neamţ şi Botoşani vor fi ninsori în general însemnate cantitativ şi local viscolite, determinând temporar o scădere semnificativă a vizibilităţii” mai precizează ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here