ALERTĂ ANM: REVIN PLOILE ȘI NINSORILE LA MUNTE

0
1974

Autor: Newss.ro

    Administrația Națională de Meteorologie a emis în urmă cu puțin timp o nouă alertă meteo de poli moderate cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori viscolite în zona de munte care va intra în vigoare sâmbătă, 12 noiembrie, ora 16:00 până duminică, 13 noiembrie, ora 22:00. În toată această perioadă, precipitațiile vor începe să cadă mai întâi în zonele de vest și de sud – vest ale țării, urmând apoi să se extindă în toată România. Ploile vor depăşi local 20 l/mp iar pe arii restrânse, în special în zona montană, Transilvania şi Moldova vor ajunge și la 40…50 l/mp.

   Din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică  şi pe parcursul zilei de duminică, pe arii extinse, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în nord, nord-est, centru şi trecător în vest. Nici de vânt puternic nu vom scăpa. Acesta va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…60 km/h. În toate zonele de munte, din după-amiaza zilei de sâmbătă vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 2 =