PERCHEZIȚII LA PERSOANE SUSPECTATE DE TRAFIC DE MINORI

0
1133

Autor: Newss.ro

 UPDATE: Procurorii anticorupție bănuiesc faptul că în perioada 2014-2016, membrii grupurilor infracţionale  au  racolat și exploatat sexual 14 persoane, dintre care 7 minore, cu vârste cuprinse între 14-17 ani, pe care le-au obligat să se prostitueze atât pe raza județelor Suceava, Prahova, Buzău cât și pe teritoriul  Greciei, mai exact în Atena. În comunicatul D.I.I.C.O.T. se precizează cum acționau cele 23 de persoane suspectate de comiterea mai multor infracțiuni. ,,Modul de operare a membrilor grupurilor infracţionale organizate a constat în identificarea unor minore sau majore aflate în situaţii dificile, cu experienţă de viaţă redusă (prezentau deficiențe mintale ușoare fiind școlarizate în cadrul unui centru şcolar de pe raza municipiului Suceava, fostă școală specială), provenite din centre de plasament sau din familii ce le asigurau un grad redus de ocrotire şi având o situaţie financiară precară. 

     Racolarea victimelor s-a realizat prin promisiunea falsă a obținerii unui loc de muncă bine plătit în străinătate sau prin promisiunea obţinerii unor câştiguri financiare inaccesibile prin alte modalităţi, traficanții propunându-le să practice prostituţia în folosul lor, urmând să împartă sumele de bani obţinute. Victimele acceptau propunerile, având în vedere lipsa unei alte alternative, iar în măsura în care iniţial sau ulterior deveneau reticente, li se adresau ameninţări verbale sau erau agresate fizic sau moral. De asemenea pentru a întări convingerea victimelor, traficanții au adoptat metoda „loverboy” folosindu-se de ataşamentul emoţional al acestora pentru a le determina sau a le obliga să se prostitueze în folosul lor” arată D.I.I.C.O.T.

   ȘTIREA INIȚIALĂ: Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Suceava, procurorii D.I.I.C.O.T., luptători ai Serviciul de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava, de la brigăzile de combatere a criminalității organizate Ploiești și Bacău, precum și jandarmi au efectuat luni, 07 noiembrie, 19 percheziţii –  5 în Prahova și 14 pe raza județului Suceava, la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi recrutat tinere,  pe care le-ar fi determinat sau obligat să se prostitueze. 23 de persoane urmează să fie duse la audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Suceava, în dosarul instrumentat de anchetatori.

    ,,Acțiunea a vizat probarea activităţii a patru grupuri infracționale, bănuite de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, folosirea serviciilor unor persoane exploatate, act sexual cu un minor și favorizarea infractorului.(…)Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2014 – 2016,  persoanele bănuite ar fi racolat și exploatat sexual 14 tinere, dintre care 7 minore. Victimele ar fi fost obligate să se prostitueze atât pe raza județelor Suceava și Prahova, cât și în Grecia, existând suspiciunea că asupra acestora ar fi fost exercitate acțiuni de intimidare psihică, violență fizică și alte acte de constrângere” se menționează în comunicatul IGPR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here