BUZĂUL SE AFLĂ PE LISTA JUDEȚELOR CU CAZURI DE RUJEOLĂ CONFIRMATE DE MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

0
2609

Autor: Newss.ro

      Ministerul Sănătății a emis un comunicat de presă privind situația cazurilor de rujeolă confirmate în România până vineri, 28 octombrie 2016. Astfel, până acum au fost semnalate 935 cazuri de rujeolă, cu 149 de cazuri mai mult față de ultima raportare. De asemenea, în acest moment sunt raportate 6 decese prin rujeolă. Îngrijorător este că numărul județelor în care au fost confirmate cazurile de rujeolă a ajuns la 30.

       Buzăul se află pe această listă cu un singur caz de rujeolă confirmat. Este vorba despre un copil de șase ani, din localitatea buzoiană Pârscov. Micuțul a fost vaccinat însă mai are un frate de șase luni, care nu poate fi imunizat împotriva bolii, în acest moment, deoarece nu are încă vârsta necesară. Ce trebuie știut este faptul că grădinița la care învață copilul a fost verificată și nu sunt riscuri pentru ceilalți copii, care au fost vaccinați în acest sens.

      În zona de sud-est a țării sunt sesizate 10 astfel de situații:  Brăila – 2, București – 3, Buzău – 1, Constanța – 3 și Prahova – 1. Majoritatea cazurilor de rujeolă reprezintă focare în comunitățile cu acoperire vaccinală scăzută. În contextul epidemiologic actual s-a recomandat intensificarea acțiunilor de vaccinare cu ROR a copiilor incomplet vaccinați sau nevaccinți. Până vineri, 28 octombrie 2016 au fost recuperați la vaccinare 3.049 de copii, cu vârste între 1 – 15 ani.

      Ministerul Sănătății anunță că există suficiente doze de vaccin ROR pentru toți copiii care au nevoie de imunizare. Cu această ocazie, reprezentanții instituției amintite anterior lansează un apel la adresa părinților privind respectare calendarului de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor. Totodată ei trebuie să se adreseze adresa medicilor de familie pentru imunizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 4 =