ÎPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI APĂRAT DE AVOCATA MARIA VASII, CEA CARE L-A APĂRAT ȘI PE POLIȚISTUL CRISTIAN CIOACĂ

0
1983

Autor: Newss.ro

   Înaltul prelat s-a prezentat luni dimineață, la Curtea de Apel Constanța, acolo unde a solicitat ridicarea controlului judiciar impus de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. În fața magistraților ÎPS Teodosie a susținut că toate acuzațiile sunt nefondate și că ,,cineva vrea să umilească Biserica”. Arhiepiscopul Tomisului a fost reprezentat în instanță de avocata Maria Vasii aceeași care l-a apărat și pe Cristian Cioacă, soțul Elodiei Ghinescu. Procurorii anticorupție au dispus controlul judiciar în cazul Arhiepiscopului Tomisului în data de 17 octombrie, în dosarul în care acesta este cercetat pentru luare de mită şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

ips-teodosie     Acum înaltul prelat al bisericii de la malul mării vrea să scape de controlul judiciar. ,,Acum am avut ocazia să-mi susțin nevinovăția, că cele incrimate, nu există. Atât am de spus. Și-am întrebat cui folosește să umilească Biserica ? Pe mine personal nu mă afectează că sunt acuzat pe nedrept. Dar afectează Biserica pentru că reprezint Biserica. Probele se vor dovedi că de fapt nu s-au găsit” a declarat Arhiepiscopul Tomisului. Avocata înaltului prelat este Maria Vasii, ajunsă celebră prin clienții pe care i-a avut de-a lungul carierei sale: Cristian Cioacă, poliţistul acuzat că şi-ar fi ucis soţia, pe avocata Elodia Ghinescu, Cristian Borcea, unul dintre inculpaţii dosarului Retrocedărilor din Constanţa, pe Adrian Zglobiu, condamnat pentru că l-ar fi scuipat pe Traian Băsescu, în Portul Constanţa și pe George Becali. ,,Înaltul are hainele de pe dânsul: nu are familie pe care s-o-mbogățească, nu are pe nimeni. Tot ce are dumnelaui sunt aceste straie pe care vrea să le poarte cu cinste” a spus avocata, aflată alături de ÎPS Teodosie.

ips-teodosie-si-avocata-2    Două acuzații majore planează asupra înaltului prelat al bisericii. Prima vizează subvențiile de la APIA încasate pentru culturi de vie care nu existau. A doua este legată de luarea de mită (500 de euro) de la un preot subordonat ca să-i faciliteze încasarea unor sume bănești. ,,Nu discutăm de 350 de hectare – atât este întreaga suprafață, dar ea cuprinde și suprafețe arabile sau pășune. Discutăm de aproximativ 117 hectare de vie. Nu numai că fondurile de la APIA nu au ajuns, ci Arhiepiscopia a alocat fonduri foarte importante pentru susținerea acestor culturi; sigur că erau neîndestulătoare (… ) Și acum, această penibilă faptă de corupție – 500 de euro. Înainte de toate discutăm cu toții dacă un înalt prelat care aparține unei Biserici autocefale separată de ierarhia de Stat poate avea calitate de funcționar public, ca să răspundă de luare de mită. Și-n altă ordine de idei, la dosar sunt interceptări care arată refuzul vehement pe care dânsul îl adresează celui care-ntinde plicul cu cei 500 de euro; nici nu-i vede câți sunt acolo, doar refuză vehement” a mai declarat Maria Vasii.

     Magistrații Curții de Apel Constanța au decis ca ÎPS Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului să-i fie menținut controlul judiciar, în dosarul privind fondurile APIA  luate pe nedrept la podgoria de vie de la Nazarcea. În ceea ce privește a doua acuzație, cea de luare de mită de la un preot, judecătorii constănțeni au decis că probele nu sunt concludente, deci această investigație se oprește. Așadar, Arhiepiscopul Tomisului scapă de acuzația de luare de mită dar va fi cercetat de procurorii DNA doar pentru fondurile APIA.

    Imediat după aflarea deciziei instanței, Arhiepiscopia Tomisului a emis un comunicat de presă:,,Urmare a deciziei Curții de Apel Constanța în care ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, rămâne sub control judiciar doar în cauza subvențiilor APIA la ferma Nazarcea, precizăm următoarele: Această decizie constituie doar un prim pas pentru lămurirea faptului că atât IPS Teodosie, cât și Arhiepiscopia Tomisului, nu fac altceva decât să slujească fără abatere lui Dumnezeu și oamenilor. Avem încrederea că, în cazul penal instrumentat de procurori, se vor lămuri acuzațiile rămase în cel mai scurt timp și așteptăm ca procurorii să retragă de îndată acuzațiile și măsura preventivă a controlului judiciar”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

28 + = 34