CHIULUL DE LA ORE – SPORTUL EXTREM AL ELEVILOR BUZOIENI

0
1755

Autor: Newss.ro

      Doar trei săptămâni au trecut de la debutul noului an școlar și deja barurile, cafenele sau sălile de joc din municipiul Buzău sunt pline ochi cu elevi chiulangii. Nu este o simplă constatare ci, din păcate, o realitate de care se vor lovi mai ales părinții când se vor trezi cu o scrisoare de la școală prin care sunt anunțați că proprii copii au fost prinși că au lipsit de la ore.

     O dovadă în plus a acestui fenomen, al chiulului în masă, este și ceea ce au descoperit recent polițiștii locali din Buzău în urma unei acțiuni comune cu inspectorii școlari. Astfel au fost luate la verificat locurile cunoscute deja ca fiind frecventate de elevi, mai ales în timpul orelor de curs și nu mică le-a fost mirarea.

elevi-pacanele       56 elevi dintre care 21 au fost identificați că absentau de la cursuri în mod nejustificat. Au fost întocmite informări către conducerea unităţilor de învăţământ la care aceştia sunt înscrişi. Totodată, vor fi informați și părinții elevilor depistați cu privire la activitatile pe care aceştia le desfășurau în timpul în care ar fi trebuit să fie la ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 3 =