BREAKING NEWS: TREI ZILE DE IARNĂ VERITABILĂ ÎN ROMÂNIA

0
2244

Autor: Newss.ro

    Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de schimbare bruscă a vremii, când vom avea parte de ploi, temperaturi scăzute, viscol la munte, lapoviță și ninsoare. Alerta intră în vigoare începând de luni noapte, mai exact de la ora 23:00 până joi, 06 octombrie, ora 23:00. În tot acest interval, în vestul, centrul şi nordul teritoriului, temporar va ploua și se vor totaliza local peste 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

    În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marţi ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Specialiștii anunță că în Dealurile de Vest, în Maramureş, în nordul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldove sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare, însă pentru o scurtă perioadă de timp.

    ,,Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor şi va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice şi la munte, unde la rafală se vor depăşi 50…60 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare. Temperaturile vor scădea accentuat, iar în regiunile intracarpatice şi în jumătatea de nord a Moldovei, miercuri (05 octombrie) și joi (06 octombrie), vremea va fi deosebit de rece” se mai arată în atenționarea ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

87 + = 88