BREAKING NEWS: IOANA BĂSESCU ANCHETATĂ ÎNTR-UN DOSAR DE SPĂLARE DE BANI. LA SCURT TIMP A FOST CHEMATĂ TELEFONIC ȘI ELENA UDREA

0
1177

Autor: Newss.ro

     UPDATE: Ioana Băsescu a părăsit sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost audiată aproximativ patru ore. În momentul în care a părăsit sediul instituției aceasta nu a dat nicio declaraţie despre dosarul în care a fost audiată sau dacă este martor ori suspect. Se pare că Ioana Băsescu alături de Elena Udrea au fost audiate de procurorii anticorupție într-un dosar privind bani pentru campanie din 2009. Un denunțător, om de afaceri, spune că i-ar fi dat bani atât Elenei Udrea, cât și lui Gheorghe Nastasia, fostul secretar general din Ministerul Dezvoltării,  pentru campania lui Traian Băsescu din 2009. Avocatul lui Nastasia a declarat că nu este același denunțător din dosarul Gala Bute.

     ȘTIREA INIȚIALĂ: Ioana Băsescu se află la sediul DNA de mai bine de 3 ore perioadă în care aceasta a și aflat pentru ce a fost chemată joi dimineață de către procurorii anticorupție. Acesata este suspectată de complicitate la spălare de bani și abuz în serviciu. La două ore de la sosirea fiicei fostului șef al statului Traian Băsescu la sediul Direcției Naționale Anticorupție, au urmat  fostul ministru, Elena Udrea. Aceasta a declarat că a fost contactată telefonic de către procurorii anticorupție. Elena Udrea nu a dat amănunte jurnaliștilor în ce dosar a fost citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

51 + = 61