DESCOPERIRE ISTORICĂ ÎN VRANCEA: 91 DE MONEDE DE ARGINT DIN PERIOADA GETO-DACĂ

0
835

Autor: Newss.ro

      Un căutător de comori din comuna vrânceană Vânători a făcut recent, o descoperire de-a dreptul istorică. Aflat pe islazul comunei amintite, bărbatul, în timp ce folosea un detector de metale, a găsit 91 de monede de argint vechi care par a proveni din perioada geto-dacă, adică de acum 2.400 de ani.

     În prezența conducerii Direcției pentru Cultură Vrancea, tezaurul a fost înmânat de către căutătorul de comori, în cursul zilei de miercuri, către specialiștii Muzeului de Istorie din Focșani. Monedele au o greutate de până în 13 grame. Următorul pas este efectuarea unui test care să confirme perioada exactă de proveniență a tezaurului.

    Totodată, arheologii din Vrancea alături de căutătorul de comori vor merge la locul unde au fost descoperite monedele pentru a stabili dacă, în zona respectivă, ar putea fi un sit istoric geto-dacic.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ