NENOROCIRE ÎN JUDEȚUL CONSTANȚA. DOUĂ PERSOANE AU MURIT, IAR ALTE 2 AU FOST RĂNITE ÎN URMA UNUI TERIBIL ACCIDENT

0
1483

Autor: Daniel Țigleanu

    Evenimentul rutier a fost semnalat duminică dimineață, pe la ora 4.00, pe drumul E 87 Năvodari-Sibioara. Două mașini, un taxi şi un Audi, au fost implicate în accident, soldat cu 4 victime cu vârste cuprinse între 28-36 de ani. Pentru scoaterea victimelor dintre fiarele mașinilor a fost nevoie de intervenția salvatorilor de la Descacerare. ,,Două persoane au murit. Este vorba despre doi bărbați de  28 și 36 de ani, ambii aflați într-una dintre mașinile implicate în accident. Alte două persoane au fost rănite. La eveniment, a intervenit Descarcerarea de la Detașamentul Palas și o autospecială cu modul de descarcerare de la ISU Midia. Trei dintre persoane au fost încarcerate” a menționat pentru newss.ro Anca Chiriță, purtător de cuvânt ISU Constanța. Din primele date, se pare că nenorocirea s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. Una dintre victime, o femeie de 28 de ani, a fost transportată la spital în stare foarte gravă după ce a suferit un traumatism toracic și abdominal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

23 + = 28