CINCI PERSOANE ,,SĂLTATE” DE POLIŢIŞTII BUZOIENI ŞI DUSE LA AUDIERI PENTRU COMERȚ CU TUTUN

0
1201

Autor: Newss.ro

         Peste 15 poliţişti de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au efectuat joi, 5 percheziții la persoane bănuite de producerea și comercializarea de tutun. Activităţile au fost desfăşurate în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Buzău sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele. Poliţiştii din Buzău au ridicat peste 23.000 de tuburi goale de țigarete cu filtru de diferite mărci, peste 6.000 de țigarete confecționate artizanal, 8 dispozitive de injectat tuburi şi peste 4 kilograme de tutun.

         În cadrul aceluiași dosar penal, s-a stabilit că până în prezent persoanele bănuite au confecționat și comercializat 360.950 de țigarete. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 140.000 de lei. Cinci  persoane cu vârste cuprinse între 56 și 71 de ani sunt suspecate că procurau tutunul de la fabrica de ţigarete din Pîrscov. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 18 = 24