U.P.U. BUZĂU, LOCUL ÎN CARE INTRĂ TOATĂ LUMEA, SE AȘTEAPTĂ CU ORELE ȘI IESE…CINE MAI APUCĂ!

0
18977

Autor: Newss.ro

    Criza de medici de la la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău nu este de ieri de azi, ci de aproape doi ani de zile. În tot acest timp, secția funcționează la limita de avarie în ceea ce privește numărul de cadre medicale, iar situația este departe de a se rezolva. Așadar, dacă ai ghinionul să ajungi printr-o întâmplare nefericită la Urgențe, atunci trebuie să știi că vei avea de așteptat, nu glumă. Este un fapt cu care s-au obișnuit mii de buzoieni, fie bolnavi, fie aparținători, care au trecut pragul secției. Exemple mai clare precum postările de pe rețelele de socializare, în care oamenii se plâng de situațiile cu care s-au întâlnit la UPU Buzău, nici că găsești.

   ,,Am stat cu tatăl meu de joi seara [ 30.06.2016 ], adus cu salvarea la UPU la ora 22.00, și abia vineri noapte la ora oo.oo a fost internat, din lipsă de medici. Vineri dimineață, la ora 3.00 i s-a dat de la un doctor să facă radiografie la plămâni și ecografie abdominală. Radiografie i s-a făcut și ecografie mi s-a spus că nu are cine să-i facă până dimineața” scrie un domn care a avut ghinionul de a se lovi de insuficiența cadrelor medicale la Urgențe din Spitalul Județean Buzău, cea mai mare unitate spitalicească cu paturi din județ.

   Citind mai departe mesajul unui om dezamăgit de sistemul medical buzoian, aflăm că, după 26 de ore de stat în Unitatea de Primiri Urgențe Buzău și trimiteri ,,de la Anna la Caiafa”, tatăl său a fost într-un final, internat. O domnișoară a ales să povestească și altora, pe facebook, pățania prin care a trecut, tot la UPU Buzău: ,,Mori cu zile în Buzău! Orașul în care dacă îți este rău nu te bagă nimeni în seamă…Am fost la două clinici particulare și chiar la Urgențe pentru o durere de coloană și umărul stâng. La Urgențe (Micro14) erau oameni care așteptau de azi-noapte (n.red. 16 februarie 2016) să fie băgați în seamă dar nimic! O doamnă statea cu tatăl ei de peste 7 ore pentru că avea coastele rupte în urma unei cazaturi și ghiciți nu-l băga nimeni în seamă!”

    ,,Tatăl meu se zbătea între viață și moarte și nimeni nu i-a acordat nici măcar o șansă. … Ore în șir de așteptare pe holul spitalului …..și într-un final …. Ce s-a întâmplat?! Tatăl meu a murit….Rușine România cu ce spitale aveți” a mai scris o doamnă.

    Situații de acest gen, le descoperi aproape zilnic, dacă ar fi să citești rețelele de socializare, însă trebuie reținut un lucru foarte important. Problema este una extrem de gravă, dacă luăm în calcul faptul că, în medie, zilnic aproape 200 de oameni ajung la urgențe. De ei se ocupă un singur medic specialist, care este de fapt și șeful secției. Este ajutat de doi medici, care lucrează cu jumătate de normă. Lor li se alătură alții din afara spitalului.

     În ultimii doi ani, secția UPU a Spitalului Județean Buzău a pierdut 3 medici specialiști. Unii au plecat în străinătate, alții au ales să părăsească unitatea, din diverse motive. Nu spune nimeni că este ușor pentru un medic să vadă într-o singură zi, 200 de bolnavi. Dar nici cei ce umplu sala de așteptare a Urgențelor,  de la prima oră a zilei, nu vin de plăcere.

    Cert este însă un lucru: în speranța de a rezolva criza de medici, de la începutul anului 2016, Spitalul Județean Buzău a organizat de trei ori concursuri, pentru ocuparea posturilor de medic specialist. Nici până la acest moment, niciun specialist în Medicină de urgență nu  s-a înscris pe listă.  Ar fi nevoie de un medic specialist UPU – SMURD și trei specialiști în Medicină de urgență UPU – SMURD, pentru ca totul să funcționeze cât de cât normal.

    Ne întrebăm însă de ce fug de UPU Buzău? În fond, ar avea suficiente motivații pentru a rămâne și a lucra la Urgențe. În primul rând, Consiliul Județean le oferă medicilor, care vin să lucreze la Spitalul Județean Buzău, 1000 de lei pentru cazare. În al doilea rând, transportul le este decontat și în final, chiar și unitatea spitalicească le oferă un bonus: o primă de instalare de circa 2400 de lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ