BUZOIANUL IONUȚ GOLEA REȚINUT PENTRU PROXENETISM

0
2381

Autor: Newss.ro

        Bărbatul reținut de polițiștii de investigaţii criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău este Ionuț Golea, cel care în urmă cu aproape 3 luni de zile a fost reținut sub acuzația de înșelăciune. În perioada 2013-2015, acesta a înșelat patru firme de asigurări dar și o persoană fizică. În acest dosar, Golea a fost pus sub control judiciar.

        Luni însă, polițiștii au descoperit că acesta mai are și alte ,,îndeletniciri alese” – proxenetismul. La cei 40 de ani ai săi, Golea este suspectat de polițiștii buzoieni că  ,,în perioada 2012  – 2016, buzoianul ar fi obţinut aproximativ 150.000 lei ca urmare a practicării prostituției  pe teritoriul Italiei, Elveţiei, Angliei şi Franţei de către o tânără de 24 de ani din Pogoanele” se menționează în comunicatul IPJ Buzău. Dosarul era făcut mai demult însă cum fata era plecată în străinătate ea nu a putu fi citată ca martor. Cum aceasta a revenit acasă le-a povestit polițiștilor prin ce a trecut.

        Ionuț Golea a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive. Oamenii legii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale ale acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

55 + = 62