PRIMELE CONCLUZII

0
1120

Procurorii au făcut publice primele concluzii în ancheta privind explozia TIR-ului cu butelii, de la sfârşitul săptămânii trecute, din localitatea buzoiana Mihăileşti. Anchetatorii au audiat mai multe persoane, între care  şoferul tirului, administratorul societăţii dar şi martori. Este posibil ca în funcţie de probele din dosar, să fie nevoie şi de expertize tehnice. Între timp, drumarii au asfaltat porțiunea de drum topită în urma incendiului, însă „nota de plată” va reveni celui găsit vinovat pentru evenimentul rutier.

Ancheta privind explozia unui tir cu 800 de butelii, in localitatea buzoiana Mihăilești, se află în plină desfășurare. Procurorii au stabilit cum s-au petrecut evenimentele de săptămâna trecută, însă nu pot preciza deocamdata cui îi aparţine vinovăţia. Este posibil ca în funcţie de probele din dosar să fie nevoie şi de expertize tehnice ori judiciare.

Potrivit anchetatorilor, şoferul a încercat singur să stingă un cauciuc care luase foc şi văzând ca nu reuşeşte a cerut ajutor în trafic altor conducători auto. Acum ancheta va trebui să facă lumină şi în ce priveşte siguranţa transportului de butelii, a dotărilor TIR-ului cu mijloace de stingere si a modului în care au fost  aşezate buteliile cu GPL.  Ancheta demarată în urma incidentului de la Mihăilești va stabili și vinovații. Tot ei vor trebui să suporte și cheltuielile pentru lucrările de asfaltare.

În cadrul anchetei, procurorii vor tine seama şi de concluziile inspectorilor de muncă. Dosarul penal deschis pe 10 iunie vizează două infracţiuni: distrugere din culpă şi nerespectarea normelor de securitate.

Redactor: Leonard Bunilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =