PATRU FOȘTI MINIȘTRI URMĂRIȚI PENAL DE D.I.I.C.O.T.

0
1194

Autor: Newss.ro

          D.I.I.C.O.T. a transmis marți 24 mai, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul care conține documentaţia din care a rezultat că foștii miniștri Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea sunt acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, complicitate la delapidare cu toții implicați în dosarul Rompetrol II. Totodată au fost efectuate și toate demersurile pentru sesizarea preşedintelui României Klaus Iohannis, în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru persoanele mai sus amintite.

       ,,În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finanţelor Publice,   Tănăsescu Claudiu Mihai şi ministrul economiei şi comerţului, Popescu Ioan Dan şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Patriciu Dan Costache, George Philip Stephenson şi Nicolcioiu Alexandru, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale S.C.Rompetrol Rafinare S.A. la data de 30.09.2003 în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice.

       Urmare a activităţii infracţionale derulate de către cei doi, la data de 24.10.2003, în şedinţa de guvern a fost adoptată OUG 118/2003 cu nerespectarea dispoziţiilor HG 555/2001 şi a Legii 24/2000, nefiind respectate niciuna dintre etapele obligatorii prevăzute în cele două acte normative. În acest sens, de menţionat faptul că nota de fundamentare a OUG 118/2003 a fost prezentată pentru avizare Ministerului Justiţiei la data de 27.10.2003, conţinutul acesteia fiind însă diferit de conţinutul notei de fundamentare ce a stat la mapa actului normativ.

       Totodată, în ceea ce îl priveşte pe Popescu Ioan Dan, acesta a continuat să sprijine grupul infracţional organizat iniţiat de către Patriciu Dan Costache şi după încetarea calităţii de ministru depunând mărturie în cauza arbitrală a ARB/06/03, pendinte în faţa Centrului Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii (ICSID), în favoarea Rompetrol Group, declaraţie în care a făcut afirmaţii neadevărate.

       S-a reţinut că Vlădescu Sebastian, ministrul Finanţelor Publice în perioadele 22.08.2005 – 5.04.2007 ; 23.12.2009 – 3.10.2010 precum şi Pogea Gheorghe,  ministrul Finanţelor Publice în perioada 22.12.2008-23.12.2009, cu rea credinţă, nu au respectat dispoziţiile art. 8 al.2 din OUG 118/2003 modificată prin Legea 89/2005 potrivit cărora “ în termen de 6 luni de la data emiterii, prin hotărâre a Guvernului, obligaţiunile vor fi înregistrate la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare pentru tranzacţionarea acestora pe pieţele reglementate, în condiţiile regulamentului aprobat în acest scop de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare” şi au blocat adoptarea hotărârii de guvern care să permită vânzarea obligaţiunilor pe Bursa de Valori Bucureşti, iar statul român să-şi recupereze creanţele” precizează D.I.I.C.O.T. în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

33 + = 38