MIRON MITREA A FOST ELIBERAT. DECIZIA ESTE DEFINITIVĂ

0
1153

Autor: Newss.ro

         În urma termenului de miercuri, 18 mai, fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea a reușit să-i convingă pe judecători că a fost un deținut model, a muncit, a scris cărți și și-a îndeplinit toate obligațiile impuse în penitenciarul Poarta Albă. El a efectuat două treimi din sentință. Joi, 19 mai, s-a dat sentința definitivă de eliberare a acestuia, după ce procurorii au contestat decizia judecătoriei Medgidia prin care s-a admis eliberarea condiţionată a fostului ministru al transporturilor.

          În 2015, Miron Mitrea  a fost condamnat de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare. El a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals. În rechizitoriului procurorilor anticorupție  a reieșit faptul că, în perioada 2001-2002, Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite de peste 900.000 de lei în schimbul numirii acesteia în funcţia de inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 4 =