APEL DISPERAT DIN PARTEA A DOUĂ MAME DIN BUZĂU

0
1295

Autor: Tatiana Botiță

     Cele două femei au intrat în aleartă joi seară, când fetele lor, Cristina și Florentina, ambele în vârstă de 15 ani, nu s-au mai întors acasă de la școală. Atunci au observat că din locuințe au dispărut bijuterii, îmbrăcăminte, dar și alte bunuri în valoare de mii de lei. Încercările celor două mame de a-și contacta fetele au fost sortite eșecului. Tinerele nu au mai răspuns la telefon. ,,Le-am căutat și noi aseară până târziu la două – trei noaptea, peste tot. Le-am sunat. Nu mai au numărul acela de telefon. Au luat un laptop cu ele” ne spune Monica Cristache, mama uneia dintre dintre fete.

        Disperate, cele două femei au mers la Poliție și au reclamat dispariția fetelor. În același timp au contactat cunoscuții adolescentelor însă nu au aflat prea multe amănunte. ,,Am mers la școală, am întrebat colegii. Mi-au zis că nu au fost nici ieri, nici alaltăieri la școală. Deci două zile a lipsit.(…)Am mai mers la colegi care o cunoșteau și mi s-a zis că vor să plece din România în Germania” povestește cu lacrimi în ochi, Mariana Codreanu, cealaltă mamă.

        Femeilor le este teamă că fetele au fost păcălite de către un bărbat care, ar putea să profite de ele. Cele două mame sunt îngrijorate la gândul că tinerele ar putea fi scoase din țară, deși ambele sunt minore. Cei care le-au văzut sau le recunosc pe cele două adolescente sunt rugați să contactaze cele două familii, la numerele de telefon 0768.709.081 sau  0762.125.079.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 46 = 48