MILITARII UCIȘI ÎN AFGANISTAN VOR FI ÎNMORMÂNTAȚI MIERCURI ÎN CIMITIRUL EROILOR DIN BUZĂU

0
539

Autor: Newss.ro

       Luni dimineață, un avion al Ministerului Apărării a preluat sicriele cu trupurilor celor doi subofițeri, plutonierul Iulian Dumitrescu şi sergentul Adrian Vizireanu, uciși în urma unui schimb de focuri cu indivizi îmbrăcați în uniforma forțelor de securitate afgane, în timpul unui antrenament. La îmbarcare, a fost organizat un ceremonial militar și religios în baza aeriană de la Kandahar, la care au participat atât soldați români cât și americani.

       După un zbor de mai bine de zece ore, avionul care a adus acasă trupurile subofițerilor Iulian Dumitrescu și Adrian Vizireanu a aterizat pe aeroportul militar Otopeni unde a avut loc o slujbă religioasă în prezenţa rudelor acestora, a ministrului Apărării, Mihnea Motoc şi a ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm. De aici, sicriele vor lua drumul Buzăului cu camioane militare. Plutonierul Iulian Dumitrescu şi sergentul Adrian Vizireanu vor fi înmormântați miercuri în Cimitirul Eroilor din Buzău.

    Președintele Klaus Iohannis i-a avansat la gradul de sublocotenent post-mortem a plutonierului Adrian Postelnicu și la gradul de aspirant a maistrului militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa. Cei doi eroi au fost decorați post-mortem cu Ordinul Naţional ,,Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

        Totodată, în semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de luptă în Teatrul de Operații din Afganistan, în timpul căreia a fost rănit, sergentului major Dragomir Paul Bogdan-Emanuel i-a fost conferit, de către președintele României, Klaus Iohannis, Medalia Națională ,,Serviciul Credincios” Clasa a II-a, cu însemn pentru militari, de război. Decorările au fost făcute la propunerea Ministrului Apărării Naționale, Mihnea Ioan Motoc.

        Trei bărbaţi afgani au fost arestaţi în ancheta privind uciderea celor doi soldați români dintr-o bază militară de lângă Kandahar. Potrivit ministrului de Apărare Mihnea Motoc ancheta militară legată de acest incident este făcută de români, cu sprijin și informații de la aliați și de la autoritățile afgane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here