INCOMPATIBILII POT CANDIDA LA PARLAMENTARE

0
419

Autor: Newss.ro

          Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din cadrul Senatului a adoptat marți, 26 aprilie 2016, propunerea legislativă prin care se stabilește că persoanele care s-au aflat în stare de incompatibilitate, conflict de interese, sau cu averi nejustificate vor putea ocupa orice altă funcție, cu excepția celei care a generat incidentul de integritate. Mai exact, un primar sau un consilier local care a încălcat regimul incompatibilităților în exercitarea calității de ales local ar putea candida pentru un mandat de membru al Parlamentului, adică senator.

          ,,Această modificare se află în contradicție însă cu Decizia Curții Constituționale nr. 418/2014 în care se arată faptul că „a accepta interpretarea conform căreia unei persoane constatate a fi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese îi este interzis să mai ocupe doar funcția care a generat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese, putând, în schimb ocupa orice altă funcție eligibilă, ar pune, practic, la îndemâna categoriilor de persoane vizate de Legea 176/2010 un procedeu extrem de simplu de eludare a legii și aplicabilității sancțiunilor instituite de aceasta, aspect de neconceput într-un stat de drept”.(…) Propunerea legislativă afectează grav capabilitatea Agenției Naționale de Integritate de a duce la îndeplinire angajamentele asumate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, angajamente care privesc lupta împotriva corupției instituționale și asigurarea integrității în exercitarea funcțiilor publice.

          Atribuțiile Agenției Naționale de Integritate privesc inclusiv  competența  de a adopta decizii cu caracter OBLIGATORIU pe baza cărora să poată fi aplicate sancțiuni descurajatoare, fiind cuprinse în Planul de acțiune – Condiționalitatea 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1346/2007”, se arată în comunicatul ANI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here