REȚEA DE CONTRABANDIŞTI DE ŢIGĂRI DESTRUCTURATĂ DE D.I.I.C.O.T.

0
1349

Autor: Newss.ro

          Miercuri, 20 aprilie, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. Galați şi lucrători ai Poliţiei de Frontieră Galaţi, au efectuat 29 de percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale unor persoane în vederea destructurării unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigări.   În urma percheziţiilor s-au găsit lei și valută – 20.000 lei și 2.000 euro, 10 autoturisme folosite la contrabandă precum şi 1.000 pachete de ţigări de contrabandă.

          Procurorii D.I.I.C.O.T. au constatat că ,,în perioada noiembrie 2015 – aprilie 2016 membrii grupului infracţional organizat au creat un circuit infracţional în scopul introducerii în România, în mod ilegal, a unor importante cantităţi de ţigări prin Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi – rutier” se arată în comunicatul D.I.I.C.O.T.

          În perioada mai sus menționată, contrabandiștii au introdus în țară peste 230.000 pachete de ţigări. Unele dintre pachete aveau timbre de accizare emise de autorităţile fiscale din  Republica Moldova iar altele proveneau din magazinele duty free.

          Potrivit anchetatorilor prejudicial cauzat s-a ridicat la 2.000.000 lei. Peste 60 de personae au fost duse la audieri la sediul D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Galaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

12 + = 18