MORMÂNT VECHI DE 5000 DE ANI DESCOPERIT LÂNGĂ PLOIEŞTI

0
524

Autor: Newss.ro

      Descoperirea a fost făcută de arheologii Muzeului de Istorie din Ploieşti. Mormântul vechi de mii de ani a fost descoperit pe când se efectuau lucrări de extindere a unui drum de acces din Centura de Vest a Ploieştiului. În mormât s-a descoperit un schelet într-o stare foarte bună de conservare. ,,Ce este spectaculos este faptul că la gât purta un colier la care avea atașat acest pandantiv de tip ochelari. Este important și faptul că este într-o stare foarte bună de conservare” ne spune arheologul Bianca Preda. Atât poziţia scheletului, culcat pe partea stângă, dar mai ales bijuteria preţioasă pentru acele vremuri, vorbesc despre rangul superior în societate al celui îngropat acolo. ,,Poziția importantă a individului este și faptul că ridicau o movilă de pământ deasupra lui. Închipuiți-vă că era o muncă să ridici o movilă de 30 de metri și un metru înălțime peste un singur individ. Era un efort considerabil, pentru că nu aveau uneltele pe care le avem noi în ziua de azi” ne explică arheologul Alin Frânculeasa.

      Acesta nu este singurul mormânt extrem de vechi descoperit în zonă, însă nicăieri nu a mai fost găsită o astfel de bijuterie spectaculoasă şi perfect conservată. ,,Avem acum o dovadă clară cum erau piesele acestea în realitate și cum erau purtate. Este adevărat, se pare că acestea erau puse în morminte ceea ce înseamnă că erau și rare, personajul din mormânt era important. Aveau niște contacte pe arii destul de largi pentru că găsim astfel de piese din nordul Caucazului până în Europa Vestică” ne spune Alin Frânculeasa.

      Osemintele vor fi prelevate cu atenţie de arheologi, apoi vor fi supuse unor analize antropolgice cu carbon 14. Asta pentru a se stabili cu exactitate atât vechimea mormântului, cât şi vârsta şi sexul scheletului găsit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here