ESTE OFICIAL ! MAMELE VOR PRIMI MAI MULȚI BANI PENTRU CREȘTEREA COPILULUI

0
830

Autor: Newss.ro

          La ceremonia de învestitură a noului ministru al Muncii, Dragoş Pîslaru, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în urmă cu câteva minute, că a promulgat legea privind indemnizaţia pentru mame. ,,Chiar astăzi am semnat un decret de promulgare pentru o lege privind concediul şi indemnizaţia pentru mame”, a declarat președintele României.

          La finele lunii martie, proiectul de lege a fost adoptat cu unanimitate de voturi de Camera Deputaților. Principala modificare adusă actului normativ vizează eliminarea plafonului maxim de 3400 lei pe lună al indemnizației pentru creșterea copilului. Totodată legea vizează și acordarea indemnizației pe perioada până când copilul împlinește vârsta de doi ani.

          Calculul indemnizației se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani. Dacă unul dintre părinți decide să se întoarcă la serviciu, acesta va primi un stimulent de 50% din indemnizația minimă. În actul normative se mai arată că nivelul indemnizației lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

          Trebuie menționat un fapt extrem de important și anume acela că Guvernul a avut atunci serioase obiecții legate de eliminarea plafonului, precizând că Parlamentul ar trebui să indice sursa de finanțare. Premierul Dacian Cioloș a cerut public ca aleșii să spună de unde pot fi luați bani pentru plata fără plafon a indemnizației pentru creșterea copilului. La acea vreme și Ministerul Muncii nu a fost de acord cu această modificare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here