RĂSTURNARE DE SITUAȚIE LA BRĂILA: ȘOFERUL CARE A UCIS 5 PERSOANE ÎN STAȚIA DE AUTOBUZ NU ERA DROGAT

0
555

Autor: Newss.ro

      Deși inițial primele teste efectuate la Spitalul Județean Brăila relevau prezența în organismul șoferului a trei substanțe: amfetamină, benzodiazepină și cannabis, în probele de sânge și urină prelevate ulterior și trimise la IML Iași nu au mai fost găsite urme din aceste substanțe. Specialiștii spun că acest lucru este cât se poate de normal, în contextul în care spitalele județene nu dețin decât niște teste fulger care pot fi date peste cap de anumite medicamente prezente în organismul celor testați. Pe de altă partă, acest lucru mai este posibil și în condițiile în care România nu există metode pentru conservarea probelor biologice. Cert este că, pentru anchetă, relevantă este concluzia raportului medicilor ieșeni. ,,În acest moment suntem în posesia acestor rezultate. Rezultatul este negativ în sensul că în momentul producerii accidentului conducătorul auto nu se afla sub influența substanțelor psihotrope. Aceste rezultate sunt concludente în raport cu testul inițial care a fost făcut la Spitalul de Urgență Brăila. Acel test fiind unul rapid este nerelevant pentru cauza noastră. Aceste concluzii ale IML Iași pot fi contestate de către una din părți” a explicat procurorul Gheorghe Velea.

         De altfel, atât șoferul,  cât și tatăl acestuia au susținut ca tânărul nu fusese drogat, că nu era un consumator de substanțe psihotrope, nici măcar de tutun sau alcool, și că lua doar niște antidepresive prescrise de un medic privat. ,,În 2006, a avut o depresie. Am fost la doamna doctor, i-a dat un tratament. L-a ținut mulți ani. Rezultate…n-a avut băiatul nimic. Pe urmă a făcut o pauză. În octombrie 2015, iar a avut o depresie, fiind numai soția acasă, el a căzut jos și a fost anunțată salvarea, l-a dus la spital. Trebuia să-i facă o tomografie însă nu s-a putut pentru că el era mare și nu-l ținea masa și i-a dat iar un tratament pe care l-a ținut până în ziua în care s-a produs nenorocirea” a povestit tatăl șoferului.

       De asemenea, deși medicul de familie avea suspiciunea că Marius Negoiță are epilepsie, tânărul nu a prezentat vreun diagnostic de la un medic specialist, astfel că el nu a fost luat niciodată în evidență ca epileptic, și nici nu a primit tratament pentru această boală, prin sistemul de stat.

       În acest moment, pe numele lui Marius Negoiță s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Acesta se află încă în spital, sub paza poliției.  În data de 4 aprilie, tânărul de 27 de ani, în mod inexplicabil a intrat pe contrasens, apoi într-o stație de autobuz, lovind mortal 5 persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here