CAMPANIE PRO-ROMÂNEASCĂ ÎN SUPERMARKETURI

0
653

Autor: Alina Răducan

Producătorii din sectorul agroalimentar vor să declanşeze în supermarketuri o campanie de promovare a produselor româneşti. Campania ar urma să fie susţinută financiar chiar de către asociaţiile de profil, iar consumatorii ar urma să fie avertizaţi de provenienţa şi calitatea produselor pe care le consumă. ,,Am discutat cu colegii de la lapte şi de la carne şi vrem să declanşăm o campanie prin care să mergem la rafturile magazinelor şi, acolo unde sunt produse româneşti, să etichetăm într-un fel, să punem nişte simboluri, în care să explicăm consumatorului că este miere românească, cu trasabilitate, iar acolo unde nu este, să punem un semn de pericol. În Franţa, de exemplu, este o campanie foarte agresivă în care laptelui din comerţul intracomunitar i se pune un simbol, iar această campanie este finanţată de Ministerul Agriculturii din Franţa„, a declarat, recent, preşedintele Federaţiei Naţionale PRO AGRO, Emil Dumitru, prezent la Târgul Naţional al Mierii. Întrebat dacă o astfel de campanie va avea şi susţinerea autorităţilor, şeful PRO AGRO a precizat că susţinerea există doar ,,în mod declarativ”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ